Mâine, 12 iulie 2015, ora 14, în Piaţa Universităţii Basarabia cere unirea cu România

Poate că niciodată nu a fost mai evident în ultimii ani: unirea Basarabiei cu România nu este o dorinţă doar pentru noi, cei de dincoace de Prut. Pe 5 iulie, la Chişinău, a avut loc o Mare Adunare Naţională la care zeci de mii de oameni au cerut revenirea Basarabiei la patria-mamă. Câteva sute de oameni au pornit apoi pe jos spre Bucureşti, iar astăzi au trecut hotarul nedrept pe la vama Ungheni. Mâine, la ora 14, vor fi în Piaţa Universităţii din Bucureşti, unde îi aşteaptă pe toţi cei care vor să le fie alături. Unde NE aşteaptă. Organizatorii, platforma unionistă "Acţiunea 2012", i-au trimis o scrisoare, pe care o reproduc mai jos, şi preşedintelui Klaus Iohannis. Până una-alta, chemarea ni se adresează în primul rând nouă. Vedem evoluţia lucrurilor în zonă şi, dacă putem, ne reamintim şansa ratată în 1990, prin "bunăvoinţa" lui Ion Iliescu, şi perpetuată până astăzi de urmaşii lui. În ultimii ani au fost făcuţi paşi spre apropiere. S-a vorbit mult despre o re-unire în interiorul Uniunii Europene. Acum însă, lucrurile au luat o altă turnură, atât prin recentul conflict între Rusia şi Ucraina, cât şi prin criza internă a UE. E vremea să spunem lucrurilor pe nume, dincolo de orice formule diplomatice, care vor fi fost utile până de curând, dar acum s-au golit de conţinut. E momentul şi pentru puternicii României să privească istoria în faţă: fie răspund unei aspiraţii fireşti a neamului, fie se retrag şi le lasă altora locul. Mâine, la ora 14, să nu-i abandonăm (din nou) pe românii de peste Prut! Să mergem să-i primim cum se cuvine. Pentru totdeauna.

Domnule Preşedinte,

     În aceste zile, mai mult ca oricând, ne adresăm în primul rând Dumneavoastră, dar în acelaşi timp, fiecărui membru al Guvernului, fiecărui parlamentar în parte, tuturor preşedinţilor partidelor politice, pentru a ne fi alături.

     Suntem în toiul unei acţiuni grele, prin care am vrut să arătăm Ţării cât de mult înseamnă pentru noi şi că setea noastră de reîntregire nu a fost oprită nici de sutele de mii de deportări şi crime din perioada sovietică, darămite acum, când avem dreptul la libera exprimare.

     Am mers spre Ţară 20-30 de kilometri pe zi. Am mers în caniculă, pe temperaturi de 40 de grade, acum, când vă scriem această scrisoare, tocmai continuăm marşul pe furtună. Nu ne va împiedica nimic să ajungem la Bucureşti: sâmbătă la 10:00 trecem Prutul pe jos la podul feroviar de la Ungheni, iar duminică la ora 14:00, prietenii sau simpli bucureşteni care nu au uitat de noi ne aşteaptă în Piaţa Universităţii.

     Noi n-am vrut să fim aşteptaţi. Când revii acasă des, mama nu te mai întâlneşte cu masa întinsă, ci te ceartă de ce n-ai spălat cana după tine când ai plecat. Domnule Preşedinte, noi vrem să ne certaţi că n-am spălat cana, nu mai vrem să fim aşteptaţi. Suntem tineri, suntem entuziaşti, este adevărat. Dar suntem o mie care gândim la fel. Fiecare dintre noi are cel puţin părinţii, fraţii, verişorii şi vecinii care gândesc la fel. Domnule Preşedinte, noi suntem doar 3 milioane peste Prut.

     Ce vrem să vă rugăm, Domnule Preşedinte, este să nu uitaţi nici Dumneavoastră de noi. Ştim că sunteţi un om foarte ocupat, care are griji foarte mari pe cap, dar duminică ajungem la Bucureşti pentru a vă transmite Dumneavoastră, ca reprezentant al poporului român, dorinţa de Unire a românilor basarabeni, exprimată în Apelul Marii Adunări Naţionale din 5 iulie de la Chişinău, şi mesajele venite de la oamenii simpli din satele şi oraşele Republicii Moldova cu care ne-am întlnit în marşul nostru pedestru. Vă scriem Dumneavoastră.

     Drumul nostru lung ne-a făcut fericiţi, nu ne aşteptaţi ca pe nişte oaspeţi, noi nu mai avem ce să oferim, decât pe noi înşine Maicii Românii. Ştim că rigorile diplomatice nu vă permit mai multe, dar vă rugăm, domnule preşedinte, să ne primiţi măcar cu o strângere de mână şi un cuvânt bun, cum aţi făcut-o când ne-am văzut la Chişinău.

Copiii înstrăinaţi ai neamului românesc, care îşi caută drumul spre revenirea acasă”.