În 1993 a apărut primul şi unicul album al unui "parteneriat" pe
care puţini l-ar fi crezut posibil. Într-adevăr, de-a lungul anilor dinspre Led
Zeppelin spre Whitesnake au fost lansate înţepături şi critici acide. Robert
Plant l-a criticat adesea pe David Coverdale, despre care a spus că e doar un
palid imitator - remarcă alimentată şi de "transformarea" lui
Coverdale în blond - , în timp ce Jimmy Page, ţinându-i isonul, l-a ridiculizat
pe chitaristul Adrian Vandenberg când acesta, într-un concert, a cântat la
chitară cu arcuşul, metodă "brevetată" de Page. Şi care, fie vorba
între noi, e un simplu artificiu. Şi totuşi, în 1991 David Coverdale şi Jimmy
Page au făcut echipă. Lucrurile l-au înfuriat cumplit pe Plant şi au avut loc
noi schimburi de replici. Important rămâne însă albumul "Coverdale-Page",
o adevărată bijuterie şi, spun multe voci, cel mai bun lucru pe care l-a făcut
chitaristul în afară de Led Zeppelin (nu că ar fi făcut prea multe, ce-i
drept!) Aproape că nu ştii ce cântec să alegi: excelentul "Pride and
Joy", ales ca single la vremea lui, "Absolution Blues" sau acel
heavy-metal zeppelinian de pe "Whisper a Prayer for the Dying"? M-am
hotărât pentru balada "Take Me for a Little While" pentru că, tocmai
prin simplitatea ei, pune cel mai bine în evidenţă calităţile celor doi
muzicieni. Avem o structură clasică de tipul strofă-refren cu solo intercalat
şi cu alternanţa între acustic şi electric. Armonia simplă lasă loc vocii,
aflată în forma cea mai bună şi împănată de blues, să se desfăşoare, meditaţia
străbătută de o undă de tristeţe capătă un plus de adâncime datorită viorilor
care intră la refren şi mai apar, insinuante, pe ici, pe colo, iar micile
variaţii ies cu atât mai bine în evidenţă cu cât linia melodică este cantabilă
şi uşor de reţinut. Solo-ul este construit în jurul motivului melodic ce apare
şi la refren, foarte firesc, organic. Ca un fapt divers, deşi cei doi au
beneficiat de o trupă completă, pe "Take Me for a Little While" Page
face şi basul. În mod normal nu aş fi pus clipul, ca să nu vă distrag de la
audiţie. Dar, în ciuda clasicelor clişee cu femei cu aripi şi a cadrului
amuzant-ridicol cu Coverdale care nici la masa încărcată nu se poate lipsi de
microfonul al cărui cablu se vede printre farfurii, cred că imaginile cu Page
făcând solo-ul pe platforma de lift în urcare fac toţi banii. Tot ca fapt
divers: în topuri albumul a avut o evoluţie mediocră, iar turneul american
plănuit după lansare a fost anulat din cauza vânzărilor de bilete sub
aşteptări. N-ai cu cine!
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
3 comments:
Yardbirds se pune? :) Sau te refereai doar la perioada post-LedZep?
("cel mai bun lucru pe care l-a făcut chitaristul în afară de Led Zeppelin.nu că ar fi făcut prea multe, ce-i drept!)
Post-LedZep, evident.
Tema videoclipului mi s-a părut foarte interesantă. Un nefericit bântuit de coşmarul vieţii sale, fomeile. Care veneau cu ferocitate şi-i mâncau toţi dolarii din cont de a rămas cu castelul gol.
Post a Comment