Cronică de Mondial (XI)

CRONICA LUI ŞERBAN


Olanda – Japonia 2 – 0

Atât antrenorul japonez cât şi cel olandez au început jocul cu formule defensive, un 4-1-4-1 la asiatici şi un 4-2-3-1 la olandezi. Cred că în urma unor astfel de formule este greu să creezi spectacol, ceea ce se aşteaptă de fiecare dată de la olandezi.
Prima repriză a arătat la fel ca cea a meciului Olanda – Danemarca, cu posesie prelungită a olandezilor, dar fără forţă în atac. Olandezii au început tare, au încercat să marcheze rapid, creându-şi două ocazii importante, dar apoi japonezii au reusit să se închidă bine în defensivă şi să blocheze spaţiile. Prima parte a meciului a arătat două echipe fricoase să nu piardă, cei doi închizători olandezi producând multe faulturi tactice care au distrus contraatacurile nipone.
Golul marcat imediat după pauză de Sneijder le-a permis olandezilor să joace pe contre. Japonezii nu au reuşit să creeze o presiune mare la poarta lui Stekelenburg şi prin faptul că Honda s-a pierdut printre apărătorii olandezi. Japonezii au încercat să înscrie prin şuturi de la distanţă, dar nu au găsit prea des poarta.
Către final şi-au creat o mare ocazie, dar cam atât, jocul asiaticilor în ofensivă arătând că echipa nu este în stare să revină după ce a încasat un gol.
În acest meci m-a dezamăgit Robin van Persie, care parcă nu a avut chef de joc, chiar şi atunci când japonezii atacau el lipsind de la combinaţii. Poate dacă era schimbat mai devreme cu Huntelaar jocul în ofensivă al europenilor ar fi arătat altfel.
De partea cealaltă, japonezii muncesc mult, aleargă, dar nu creează faze periculoase de poarta. Au însă o defensivă şi o linie de mijloc bine organizate care se dublează şi nu permit adversarilor să pătrundă uşor.
În ultimul meci japonezilor le este suficient un rezultat de egalitate pentru a merge mai departe, în timp ce Olanda este deja calificată.


Camerun – Danemarca 1 – 2

Acesta a fost primul meci pe care l-am văzut în care ambele echipe trebuiau să câştige, având în vedere înfrângerile din primul lor meci de la mondial.
Paul le Guen a jucat tot cu un sistem 4-4-2, dar a efectuat două schimbări inspirate, care au întărit mult mijlocul camerunez, prin introducerea lui Alexandre Song şi a lui Emana. De partea cealaltă Morten Olsen a început cu un 4-3-3, cu Rommedahl şi Tomasson alături de vârful împins Bendtner. Sistemul de joc al danezilor i-a ajutat să creeze faze foarte periculoase pe contraatac.
Şi în acest meci fundaşii danezi au arătat că sunt cam naivi, în urma unei gafe a lui Poulsen Samuel Eto’o marcând primul gol. Africanii au mai ratat o ocazie foarte bună prin Emana, imediat după deschiderea scorului.
Camerunul a arătat ca o echipă hotărâtă, care a încercat să câştige acest meci bazându-se pe atac, dar lipsa de organizare a jocului şi numărul mare de jucători implicaţi în fazele ofensive au permis danezilor să egaleze la un contraatac şcoală. La faza golului egalizator, fundaşul camerunez Bassong l-a pierdut pe Nicklas Bendtner.
Jocul africanilor arată dezastruos în apărare, fundaşii camerunezi parcă nu se cunosc între ei, jocul la ofsaid nu funcţionează nici de această dată, nu există dublaj din partea mijlocaşilor prea preocupaţi de faza ofensivă.
După primirea golului danez, africanii şi-au continuat jocul ofensiv, Eto’o ratând o mare ocazie.
Schimbarea efectuată de Paul le Guen la pauză prin introducerea unui jucător ofensiv, Jean Makoun, în locul lui Eyong a destabilizat linia de mijloc şi asa fragilă a camerunezilor. De fapt, la o greşeală de marcaj a lui Makoun, africanii au încasat golul doi, mijlocaşul lăsându-i prea mult spaţiu lui Tomasson care a înscris.
După acest gol nu s-a mai prea jucat, danezii închizând bine, iar africanii atacând haotic.
În urma acestui rezultat, Camerunul este eliminat iar Danemarca trebuie să învingă Japonia în ultimul meci pentru a merge mai departe. Sunt foarte curios cum va juca echipa nordică atunci când va trebui să atace, având în vedere că în primele două jocuri a încercat numai contraatacul.


Brazilia – Cote d’Ivoire 3 – 1

A fost un joc spectaculos, brazilienii având posibilitatea să combine, lucru care nu s-a întâmplat în primul meci, cu Coreea de Nord. Ivorienii nu s-au apărat, au încercat să înscrie, formula de joc 4-3-3 utilizată de Eriksson arătând acest lucru. Suedezul a fost inspirat utilizând pe cele doua benzi jucători care fac bine şi faza defensivă, Eboue şi Tiote.
Brazilia a început meciul cu formula clasică 4-4-2, care i-a permis să domine mijlocul terenului şi să recupereze rapid baloane prin Gilberto Silva şi Felipe Mello. Până la înscrierea golului şi-a mai creat două ocazii bune, dar Robinho a fost egoist, şutând peste poartă, deşi o pasă ar fi fost mai inspirată.
În urma unei combinaţii frumoase între Kaka şi Robinho a rezultat golul lui Luis Fabiano, asemănător cu cel al lui Maicon din meciul cu Coreea de Nord, tot un şut din unghi.
A venit apoi, imediat dupa pauză, faza de cascadorii râsului, când Luis Fabiano a încercat să îl imite pe Maradona şi a comis două henţuri la aceeaşi fază, în urma căreia a înscris golul doi al Braziliei.
Cred că acest gol a fost momentul în care ivorienii şi-au pierdut capul, au faultat dur şi nu au mai fost preocupaţi prea mult de joc. Ţinta atacurilor au fost mijlocaşii ofensivi brazilieni, Kaka şi Elano, primul fiind eliminat după ce replicat la atacurile dure ale africanilor, iar al doilea ieşind pe targă.
Imediat după golul doi al lui Luis Fabiano, ivorienii au avut o ocazie bună prin Drogba, dar acesta nu a înscris. Drogba a încercat sa evite duelurile directe cu fundaşii brazilieni şi s-a străduit mai mult să creeze spaţii, acest lucru probabil şi în urma accidentarii suferite.
Tot la o combinaţie în care a fost implicat Kaka a venit şi golul trei al Braziliei, marcat de Elano, după care africanii au încercat să domine, introducerea lui Gervinho dinamizând linia de atac.
Însă dupa golul lui Drogba nu au mai reuşit nimic notabil, brazilienii, chiar şi în 10 jucători, închizându-se bine.
Mi-au plăcut în acest joc combinaţiile rapide între brazilieni şi modul în care au îmbinat contraatacul cu fazele construite din propriul teren. Ceea ce m-a dezamăgit la ambele echipe a fost jocul dur, parcă jucătorii se urmăreau pentru a se faulta.

ŞERBAN STAICU

OPINIILE LUI PAUL S.

Iată că am aflat şi primele meciuri din optimi, în vremea în care grupele îşi întocmesc, încet-încet, clasamentele finale. Ştiu că mulţi mă vor interpreta greşit, dar nu mă pot împiedica să fac anumite reflecţii. Franţa. O ţară cu o cultură şi o istorie fabuloase, una dintre marile puteri ale vremurilor vechi, cu poate cea mai lungă domnie din istoria Europei: Ludovic al XIV-lea a stat pe tron 72 de ani. O ţară care a trecut prin multe încercări, prin războaie şi printr-o revoluţie ce avea să însemne semnalul unei evoluţii catastrofale pentru întreaga omenire. Oraşe în care vechile vestigii creştine au dăinuit, chiar dacă uneori furia atee a revoluţionarilor de tot felul le-ar fi vrut făcute una cu pământul. Ţara filosofului-cârcotaş Voltaire, a poetului decadent, dar atât de dăruit, Baudelaire, a enciclopediştilor şi a lucifericului de Sade, dar şi a scriitorului harului învăluitor, George Bernanos, ţara despre care Sfântul Serafim de Sarov a spus că în momentul prăbuşirii Occidentului va dăinui pentru marea iubire ce o poartă Maicii Domnului. În faţa imaginii ei, o alta: Bilal Yusuf Mohamed, convertit la islamism, într-un context în care mulţi dintre adepţii acestei religii sfidează ordinea şi tradiţia capitalei franceze, agresiv, implicat într-o relaţie extraconjugală cu o prostituată. Nu se cuvine să judecăm omul, avem toţi slăbiciunile noastre. Dar vă puteţi imagina speranţele echipei naţionale a Franţei puse în el? Poate oare Franţa să spere că un om aflat astăzi în situaţia aceasta delicată va înţelege sentimentele patriotice care ar trebui să-l ghideze pe un fotbalist când joacă pentru echipa naţională? A înţeles Bilal Yusuf Mohamed ceva din măreţia Franţei şi dacă da, vrea el să poarte această povară şi onoare, chiar şi transpusă pe un banal teren de fotbal? Rezultatele albaştrilor la acest turneu final şi jocul lui spun că nu. Mohamed nu s-a izbăvit prin dăruire şi nu şi-a salvat echipa, chiar dacă mulţi conaţionali, care îl cunosc după numele său anterior trecerii la islamism, Franck Ribéry, şi-au pus speranţele în el.
Sigur, nu a fost Ribéry singurul vinovat, poate nici principalul. Dar reflecţia de mai sus încearcă să oglindească o stare de spirit prezentă în naţionala cocoşului galic. Fotbalul reflectă societatea şi uneori chiar anticipează evoluţiile ei. Dezastrul fotbalistic al Franţei, învinsă şi în ultimul meci, cel cu Africa de Sud, care a învins cu 2-1 dar nu merge mai departe, arată, la scară mică, dezastrul unei mentalităţi şi al unei orânduieli sociale începute de prin 1789. Iată unde duce revoluţia... La haos şi anarhie, la domnia incompetenţilor, la amestecul valorilor şi, în cele din urmă, la dispariţie. La revedere, echipa naţională a Franţei. Europa, ia aminte.
Uruguay-Mexic a fost un meci curat, în ciuda suspiciunilor. Nu foarte spectaculos, din câte am auzit. Suarez i-a menţinut pe „bianco-celesti” în fruntea grupei, iar colegii sud-americani merg mai departe alături de ei. Şi vor întâlni Argentina!
Africa de Sud este prima echipă gazdă a unui turneu final care nu trece de faza grupelor. Atât a putut la ora actuală „Bafana-Bafana”. Nu s-a făcut de râs şi poate să spere pentru viitor. La fel cum putem şi noi să sperăm că de acum se vor împuţina vuvuzelele. Şi se va înmulţi fotbalul.
Înaintea meciului Grecia-Argentina mi-am făcut socoteala cam aşa: mi-ar plăcea să bată grecii, iar Nigeria să câştige în faţa Coreei de Sud. Astfel echipa lui Maradona, favorita mea, ar fi mers mai departe oricum, dar duşul rece ar fi ajutat-o să se smerească un pic, ceea ce ar fi însemnat un joc mai bine pus la punct în optimi şi, deci, mai multe şanse să ajungă în sferturi. S-ar fi calificat şi grecii, pe care îi simpatizez pentru Ortodoxie, pentru situaţia grea în care se află şi pentru Kapetanos. În plus, aş fi câştigat pariul cu un bun prieten. El spunea că bate Coreea de Sud, eu mergeam pe mâna africanilor.
Până la urmă, deşi s-a menajat, Argentina a câştigat şi de data aceasta. Meciul a fost plăcut fără a străluci, cu câteva ocazii frumoase de ambele părţi. Portarul grec Tzorvas a prins o zi foarte bună, dar degeaba. Messi a jucat cu răbdare, nu a strălucit nici el, dar a onorat statutul de cel mai tânăr căpitan de echipă la o cupă mondială. A şutat puternic la golul doi, portarul grec respingând şi veteranul Palermo – pentru convocarea căruia Maradona a fost criticat vehement – a băgat-o în aţe. Cât despre primul gol, l-a dat Demichelis, cel care greşise grav la reuşita sud-coreenilor din precedentul meci şi pe care Maradona l-a consolat atât de frumos. Uneori acest turneu final, cu toate slăbiciunile lui, pare o ilustrare excelentă a ceea ce anglo-saxonii numesc „poetic justice”.
Celălalt meci din grupă a fost mai încins şi mai dramatic, cu răsturnări de scor şi ocazii imense ratate de nigerieni. Până la urmă s-a terminat 2-2, pariul cu prietenul meu a rămas fără câştigător, iar Coreea de Sud va juca în optimi cu Mexicul. Azi urmează un meci cu miză uriaşă: Germania-Ghana.

PAUL SLAYER GRIGORIU