Cronică de Mondial (XIV)

Zilele acestea nu m-am mai uitat la fotbal şi, sincer, nici nu prea mi-a fost gândul la meciuri. Când "the big four of thrash-metal" plus alte nume mari ale muzicii îşi defilează prin faţa ochilor, e greu să te mai concentrezi la altceva. În schimb Şerban s-a aflat la datorie. De aceea primele meciuri din optimi, culminând cu Germania-Anglia sunt comentate pe larg mai jos în...

CRONICA LUI ŞERBAN

Uruguay – Coreea de Sud 2 – 1

Acesta a fost un meci în stilul celor de la acest Campionat Mondial, în care echipele, după ce înscriu, încearcă să conserve avantajul luat.
Coreenii au încercat să folosească acelaşi sistem 4-4-2 ca în meciurile anterioare, foarte mobil. Au căutat în acest mod să recupereze multe baloane, pentru ca apoi să declanşeze contraatacuri, tactică ce a funcţionat bine în meciul cu Grecia. Planul le-a fost dat peste cap de golul lui Luiz Suarez din minutul 10, la o gafă a portarului asiatic.
De partea cealaltă, Oscar Washington Tabares a folosit sistemul de joc clasic al uruguayenilor, 4-3-3, transformat de această dată în faza defensivă într-un 4-4-2, cu Luiz Suarez şi Forlan sau Cavani avansaţi. De obicei în faza defensivă formula utilizată era 4-5-1.
Dupa înscrierea golului din minutul 10, uruguayenii au încercat şi contraatacul dar, până la introducerea lui Nicolas Lodeiro în locul lui Alvaro Pereira, nu au avut o minte limpede la mijlocul terenului, cei trei mijlocaşi utilizaţi având sarcini mai mult defensive.
Coreenii au avut o bară la o lovitură liberă excelent executată, dar până la faza golului egalizator, marcat pe o gafă a portarului uruguayan, nu au reuşit prea multe. Golul asiaticilor a fost o faza întâmplătoare, pe o greşeală a portarului sud-american şi a lui Diego Lugano, Chung-Yong egalând. După înscrierea golului egalizator asiaticii s-au închis în defensivă, lucru care s-a dovedit a fi un mare dezavantaj.
Imediat după primirea golului uruguayenii au atacat, marcând cel de-al doilea gol prin acelaşi Luiz Suarez, care a înscris cu o execuţie superbă.
Dezamăgitoare mi s-a părut în acest joc evoluţia celor doi portari, ambii greşind la câte un gol primit de echipele lor. De la sud-coreeni, în afară de Park-ji-Sung, care este un jucător vizibil mai bun decât coechipierii lui, mi-au plăcut Lee Yong Pyo şi Cha Duri, cei doi fundaşi laterali.
Omul meciului a fost Luiz Suarez, autor a două goluri. Alături de el mi-a plăcut de la sud-americani mijlocaşul Perez, care a reuşit să recupereze multe baloane. Mă aşteptam la mai mult de la Edison Cavani, atacantul uruguayan făcând un meci destul de slab.
Având în vedere faptu că in sferturi întâlneşte învingătoarea dintre Ghana şi Statele Unite ale Americii, Uruguayul are şanse să ajungă în semifinale.

Ghana – SUA 2 – 1

A fost unul dintre cele mai interesante meciuri de la acest turneu final, în care s-au întâlnit o echipă foarte tehnică, formată din tineri, cea a Ghanei, şi o echipă solidă, puternică, cu jucători maturi, cea a Statelor Unite ale Americii.
Au fost multe momente în care africanii au pasat în terenul americanilor, fără ca aceştia să atingă balonul. Pe total, mi se pare că victoria a fost a echipei mai ofensive. De fapt, cred că această selecţionată a Ghanei nu ştie să se apere, lucru dificil pentru ea, în condiţiile în care doi dintre fundaşi au aproximativ 20 de ani.
Antrenorul american a încercat o formulă 4-3-2-1, cu Donovan şi Dempsey ajutându-l pe Altidore. Tehnicitatea superioară a africanilor l-a făcut să introducă încă un mjlocaş defensiv şi să treacă la un 4-4-2, prin retragerea în partea dreaptă a lui Donovan. Din echipa americană numai Donovan şi Dempsey au făcut faţă din punct de vedere tehnic jucătorilor africani, restul fiind uşor depăşiţi de ghanezi în duelurile directe. Având în vedere diferenţa de tehnică dintre cele două echipe, americanii au trebuit să apeleze mult la baloane lungi, care apoi să fie deviate de Altidore sau Dempsey.
Ghana are o echipa tânără, foarte tehnică, cu jucători care se înţeleg bine pe teren, reuşind multe pase scurte la rand. Sistemul lor de joc, 4-5-1, le permite să aglomereze mult mijlocul terenului, să recupereze baloane. Primul gol, marcat de Kevin Prince Boateng, a fost înscris pe o recuperare la mijlocul terenului. Acest jucător s-a integrat perfect în stilul naţionalei Ghanei, în acest turneu crescând de la meci la meci. Structura echipei este una puternică, formata din Mensah – Boateng – Gyan, jucători căliţi în campionate puternice din Europa. Al doilea gol ghanez, marcat în prelungiri, a fost opera lui Asamoah Gyan, atacant puternic, care nu a putut fi oprit din pătrundere de către cei doi apărători centrali americani.
Avantajul Ghanei în tot acest turneu este că echipa pe care o are acum este omogenă, reconstrucţia ei începând de acum 3 ani, atunci când au fost promovaţi, printre alţii, Andre Ayew şi Asamoah Gyan. Milovan Rajevac a fost inspirat în acest meci la modul de face schimbările, păstrând pentru final jucători proaspeţi, care au făcut faţă forţei fizice a americanilor.
Mi-a plăcut în acest meci jocul deschis al ambelor echipe, lucru destul de rar la CM din Africa de Sud. Din echipa americană, dezamăgirea meciului şi a turneului pentru mine este Clint Dempsey, un jucător valoros, care a ajuns cu Fulham în finala Europa League, dar care în toate meciurile de până acum de la turneul final nu a arătat mai nimic.

Germania – Anglia 4 – 1

M-au enervat foarte tare comentatorii TVR care, în nota de prostie obişnuită, au repetat mereu că rezultatul putea fi altul dacă arbitrul acorda gol la şutul lui Lampard şi alte tâmpenii din astea, izvorâte din fotbalul nostru frustrat, în care arbitrul este în prim plan.
Chiar şi Steven Gerrard, căpitanul Angliei, a spus după meci că nu se poate da vina pe acea greşeală de arbitraj, deşi este clar că la 2-2 meciul putea fi altul.
După modul în care s-a jucat, cred că Germania se impunea chiar dacă arbitrul acorda acel gol. Echipa Germaniei a intrat foarte motivată, a dominat primele 30 de minute într-un mod categoric.
Capello a început cu obişnuitul 4-4-2, şi de această dată “oferindu-i” sarcina ingrată de mijlocaş stânga lui Steven Gerrard. Italianul a greşit într-un punct important, şi anume în alcătuirea liniei de fundaşi prin introducerea lui Mathew Upson, un apărător bun pentru Premier League, dar care nu face faţă în meciurile internaţionale din cauza jocului său lent şi a lipsei de tehnică. Cred că mult mai potrivit era un cuplu de fundaşi centrali Terry – Carragher. De asemenea, introducerea lui James Milner din primul minut şi păstrarea pe bancă a lui Shaun Wright–Philips nu au fost inspirate, jucătorul lui Aston Villa nefiind conectat la meci. Două dintre golurile germane au fost încasate pe partea dreaptă a defensivei engleze, unde Glen Johnson nu a fost deloc acoperit de mijlocaş. Pentru mine este de asemenea greu de înţeles de ce nu apare din primul minut în echipa Angliei Aaron Lennon, jucător de bandă stângă clasic, Capello insistând cu Gerrard pe această poziţie. Cred că în acest meci un 4-5-1 era mult mai inspirat pentru Anglia, cu Gerrard şi Lampard în centru, alături de Barry, şi două aripi, Lennon şi Wright-Philips. Acest sistem 4-5-1 ar fi contracarat mai uşor 4-2-3-1 german.
De fapt, jocul a fost decis de superioritatea liniei de mijloc germane, cei doi închizători ai nemţilor, Khedira şi Schweinsteiger, recuperând multe baloane pe care apoi le-au furnizat mijlocaşilor ofensivi, care au profitat de spaţiile libere din apărarea engleza. Sistemul de joc al nemţilor le-a oferit o mare libertate de mişcare lui Podolski şi lui Özil, jucători care au facut ravagii în defensiva destul de rarefiată a insularilor. Faza care mi-a placut cel mai mult a fost golul trei al germanilor, un contraatac-şcoala, asa cum practica Milanul antrenat de Capello, care îi avea pe Gullit şi van Basten, doar că acum în rolurile lor au fost Özil şi Klose. La un corner al englezilor, fază la care se bucură jumătate de stadion, un neamţ recuperează balonul şi apoi trimite o minge lungă către extrema stângă, ce pătrunde nestingherită pe lângă fundaşul englez şi îi pasează lui Klose, venit fără marcaj. Această faza a sintetizat întreg meciul, cu englezii încercând să atace şi cu nemţii, pragmatici cum îi ştim, contraatacând rapid şi marcând.
Îmi pare rău de englezi, dar au cam ceea ce au meritat. Lipsiţi de concentrare în faza grupelor, au continuat pe aceeaşi linie şi în meciul cu Germania. S-au bazat excesiv de mult pe Rooney şi nu au încercat aproape deloc jucătorii de pe banca de rezerve, deşi titularii au dat randament slab şi în meciurile din grupe. Singurii jucători care şi-au etalat valoarea şi în acest joc, ca de altfel în tot turneul, au fost Lampard şi Gerrard, fotbalişti care din păcate se cam calcă uneori pe picioare.
De partea cealaltă, Germania a fost pragmatică, s-a bazat pe jocul în forţă, pe care îl stăpâneşte bine, şi a încercat multe atacuri pe laturile terenului. A beneficiat de cele două goluri marcate rapid şi apoi şi-a făcut jocul propriu. De la nemţi mi-a plăcut Mesut Özil, fotbalist tehnic şi cu o bună viziune a jocului, dar m-a dezamăgit portarul Neuer, nesigur pe durata întregului meci.

ŞERBAN STAICU

UPDATE RETROSPECTIV
Iată, pentru Tharabostes, un stop-cadru în care se vede ofsaidul de la primul gol al Mexicului din partida cu Franţa din grupe.
http://cm2010.asport.ro/stiri,foto-si-video:-mexic-a-deschis-scorul-cu-franta-dupa-o-pozitie-suspecta-de-ofsaid,118295